Saturday, April 30, 2016

Elegie pascala



Un sat dezgolit de umbre,
zidurile-guri stirbe prin care vantul se strecoara,
si numai el mai stie ce va sa insemne lemnul uscat,
fanul cosit si painea din vatra.

Se inchinau taietorii de copaci inaintea muncii,
femeile intindeau masa,
vinul isi ridica rubinul – fetele ochii in dansul dintai,
sanii si cerul,
pajistea si strigatele feciorilor in cete.

Aprilie se decoloreaza precum fotografiile copiate in nedeslusite rasfrangeri,
nu mai are cine tremura clopotele in deal la cruce,

tata, mama si toti ceilalti ne aud de dincolo de lume,
ar vrea sa ne cheme,
sa punem apa la flori,
sa le stergem piatra ce mult apasa.

Cu fiecare alta primavara il ucidem pe Iisus,
clopotele impietresc
sub brazi,
sub stele.