Monday, October 26, 2015

Pagini dintr-un jurnal neterminat. Povesti de acasa

Astazi trece o alta sarbatoare dezgolita de prezenta tatalui meu numit Dumitru. Vita-de-vie, teascul si atatea altele se ingroapa in tacere ca intr-un muzeu al fiecaruia dintre noi intr-o intoarcere acasa.
Amintirile nu sunt doar niste flori presate, vestejite. Parintii isi continua prin mersul nostru existenta.
Abia cand ii pierdem ne intristam si mai mult ca nu am zabovit mai mult la masa joasa din lemn cu miros de crang, de fan cosit, de vin si paine de casa.
De dincolo de cortina plangerii parintii ne indeamna sa nu-i plangem, sa nu uitam cum sa punem varza la murat, sa decantam vinul in zile insorite inainte de venirea iernii.
Tatal tatalui meu numit Dumitru se numea si el Dumitru.
Ne vizita in fiecare an de ziua numelui.
Nepoti, unchi, matusi, vecini ne bucuram de primul tulburel si de sfaraitul pastramei pe gratar, gutuile atarnate la ferestre, lampioane incuibaraind vara din ajun.
Intr-un an impreuna cu tatal meu l-am insotit pe bunicul la gara.
Inainte de venirea trenului ne-a oprit la bufetul garii sa ne mai cinstim cu o bere.
Aveam 17 ani. O razie alcatuita din militieni si activisti legitimau clientii din birt. Era dupa ora 10 dimineata. In acea vreme toata lumea trebuia sa fie la munca si conform rigorilor comuniste nu aveau ce sa caute strazi ori prin cafenele.
Cand s-au apropiat de masa noastra tatal meu a dat sa scoata buletinul. Bunicul si-a rasucit mustata si s-a rastit la militieni si la actvisti:
- Ce vreti ba ?  Voi nu aveti ce lucra ? Va dau eu un pogon sa-l arati si mai am de desfundat pamantul in gradina.
- Ia vezi cu m vorbesti cu noi, mosule, ca .....
- Ca ce, ba se racni bunicul la ei. Poate nu stiti ca am un fiu la Bucuresti e seful garzii lui Ceausescu si le-a dat un nume de colonel. Poate nu vreti sa fiti mutati in vreo comuna ca sef de post ? Ori vi s-a urat cu binele.
Militienii si civilii au iesit cu coada intre picioare nemaizicand nimic.
-Bravo, unchesule, bine le-ai zis-o !  Cativa comeseni din local ne-au cinstit cu un alt rand de beri.
Bunicul tantos si parca incerca sa se scuture de batranete ca si cum te-ai scutura de zapada ne privea ocrotitor.
Ne-am indreptat catre trenul greoi si murdar.
Am privit indelung vagoanele miscandu-se in scartait, dangat surd. Bunicul de la fereastra ne facea semn cu caciula.
- Sa ne vedem cu bine  la Craciun !
Ne-am indreptat tacuti catre casa.
-Tata, bunicul a scornit el istoria cu colonelul de militie ?
- Nu, este unul in sat al lui Valer, de-ai lui Miciurin, asa li se spune. Ala intr-adevar e la Bucuresti. Bunicul tau stie si pe dracu'. Nu imbatraneste el degeaba.
Am ajuns acasa.

Gandurile imi erau la bunicul, la compartimentul din tren si la povestile lui...


Parintii

              de Ana Blandiana



Parintii fac totul oricand pentru noi - Ne nasc si ne cresc mai mari decat ei, Raman apoi cu discretie in urma, Nu ne deranjeaza de obicei. Li-e rusine ca sunt prea batrani, prea bolnavi, Pentru noi prea modesti si prea simpli parinti, Vinovati pentru timpul pierdut Ne privesc in tacere cuminti. Apoi isi muta privirea in stea, Cand raza-nglodata de cer se subtie. Si, obositi, nu pregeta-o clipa Sa ni se aseze in pamant, temelie.

 
 

A doua lumina de Advent

Inainte de sarbatorile supreme ale Nasterii Domnului am celebrat Ziua Sfantului Nicolae si Craciunului la serviciu. Intr-un centru de studi...