Thursday, February 12, 2015

La stanga de inger negru



Au trecut 6 luni de cand tatal meu a trecut in nefiinta. Nu am acordat importanta inainte evenimentelor de pomenire a raposatilor punandu-le mai mult pe seama scenariilor liturgice, de derulare religioasa.
Altfel spus, Parastasul reuneste pe cei ramasi in viata sa cinsteasca pe cel plecat, dus departe.
Nu am putut sa ajung sa-mi insotesc tatal pe ultimul drum.
Stiu ca s-a stins indurerat ca nu m-a mai vazut. Inainte cu doua zile vorbisem cu el la telefon. De fiecare data in incercarile sale de a-mi reaminti ca zilele sale sunt numarate i-am ripostat ca moartea nu vine cand vrem noi, ca si ploaia.
A avut dreptate, s-a stins in noapte si in singuratate, neimpacat.
Port cu greu povara si nu pot sa alung lespedea peste viata mea de acum.
L-am cinstit intr-o modesta adunare dupa cele sase luni cu un pahar de vin si cu un colac.
Multumesc celor prezenti, intr-un numar neasteptat de mare.
E semn ca nimic nu e in zadar si ca unii oameni si dupa moarte lasa in urma o umbra de lumina.




P.S. Am continuat cina in memoria tatalui meu cu putin vin si pastrama de oaie. Sunt convins ca de acolo de unde nu se mai poate intoarce ne face semn si stie ca ne gandim la el.
In ziua parastasului, in plina iarna au inflorit ghioceii in gradina noastra.




Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...