Tuesday, December 24, 2013

Invatatoarea cea frumoasa si colindatorii




Departe de iarna vacantelor de dinaintea Craciunului, departe de Romania, departe de mine insumi ma inclin in fata bucuriei iscate copiilor.
Primesc zilnic tot felul de invitatii si apeluri cu referire la politicieni si la lucrarile lor. Am obosit sa cred ca petitiile si furtunile din pahar pot schimba ceva din realitatea crunta.
Multi scriu mesaje, copiaza si pasteaza de zor, se agita, injura, comenteaza in stanga si dreapta pe net sub nickuri sau sub numele lor real.
Cu ce contribuie acestia la mersul inspre bine ? Nu mi amintesc ca vreun politcian instarit sa nu mai poata de postari, de opiniile unei audiente aflate la taclale.
De ceva timp m-am oferit de buna voie sa fiu un modest sustinator al catorva copii din tara.
Copiii nu-si pot alege destinul.
Multi dintre ei sunt aruncati in clase prost incalzite, cunosc inca foamea si privarea unui trai decent.
Ma adresez multor romani din diaspora si ma intreb cati dintre acestia au facut o mica donatie unui copil sarman din Romania ?
Nu e nevoie de o institutionalizare a binelui in comitete si comitii. Fiecare dintre noi se poate orienta pe cont propriu in a gasi pe cineva la ananghie, mai ales un copil si sa-i provocam un zambet.
Am fost primit ca oaspete de onoare in Casuta de Vis din Ortisoara. Chiar daca sunt prezent fizic acolo la sarbatoarea iernii,.a intalnirii cu Mos Craciun retraiesc fiecare moment cu cei mici si reproduc cuvintele colindatorilor.
Inainte de sarbatoarea suprema a nasterii Domnului Iisus nu interpetarile religioase, canoanele impuse intereseaza.
Cand e vorba de intrarea in viata a unor copii, despre contactul lor cu realitatea, cu viata din afara unei comune ca oricare alta din Romania, raspunsurile societatii nu intampina asteptarile celor mici.
Reproduc cuvintele Adelei Radmanestean, coordonatoarea si sufletul actiunilor :

Astazi, la Casuta de Vis, am sarbatorit Nasterea lui Christos, impreuna cu copiii, cu familiile pe care le sprijinim in fiecare luna. Preludiul a fost o poveste despre Craciun si semnificatia lui, apoi cei mici au cantat impreuna cantecul Mos Craciun. in timpul cantecului a aparut in casuta Mos Craciun, foarte vesel si nerabdator sa imparta darurile. Dupa ce mosul s-a asezat obosit pe scaunul pregatit pentru el, copiii, venind pe rand langa mosu', au cantat colinde cunoscute si invatate acasa, la scoala sau la biserica. Copiii din comuna Ortisoara si satele limitrofe s-au simtit minunat impreuna si au invatat astazi ca toti suntem egali in fata lui Dumnezeu! Cu totii meritam sarbatori fericite !”

O celebrare nu se reduce la schimbul de cadouri. Intentia Adelei si mai presus de toate, sustinerea substantiala initiata de catre Fiica de Onoare a comunei Ortisoara contribuie la sadirea unui arbore puternic in sufletul fragil al copiilor, arborele sperantei, al certitudinii ca nu sunt abandonati.
Nu putem sa nu amintim numele Doamnei Lucia Florea (banutii adunati de Dumneaei de la firme, de la persoane fizice) Mos Craciun le-a impartit darurile datorita sponzorilor si prietenilor Casutei de Vis: Asociatia APECA Timisoara, LIONS CLUB si LIONS CLUB IRIS Timisoara, dar si donatori on line care au dorit sa ramana anonimi.
Intr-un sens traditional copiii colindatori au gasit porti deschise si luminate nu numai in preajma Craciunului.
Daca multi dintre noi am petrecut sau nu o copilarie fericita avem obligatia sa nu ne departam de cei mici.
Ce pot insemna podoabele si colectiile Armani inaintea usii deschise celor mici in seara de Craciun ?
E si timpul sa dedicam cateva randuri de lauda Adelei si tuturor cadrelor didactice peste care se abat vremuri grele.
Nu-mi imaginez imaginea copilariei nedezlipita de chipurile dascalilor dragi. Aduc in atentie lectura cartii: Cuore, de Edmond de Amicis, un jurnal al copiilor, al inefabilului:

 OCTOMBRIEÎntâia zi de şcoală Luni, 17.

Azi e întâia zi de şcoală! Ca un vis au trecut la ţară, cele trei luni de vacanţă! Mama m-a dus azidimineaţă la şcoala Baretti, ca să mă înscrie în clasa a III-a primară; mi-era gândul tot la ţară şi mă duceamla şcoală cu inima rea. Pe toate uliţele mişunau copii; cele două librării erau pline de părinţi, carecumpărau: ghiozdane,caiete, condeie, şi în faţa şcolii se grămădise atâta lume, încât portarul şi poliţistulabia puteau să ţină orânduială la poartă. Pe când stam lângă poartă, simţii că-mi pune cineva mâna peumăr; era profesorul meu din clasa a Ii-a, cel cu părul roşu şi zbârlit, vesel, ca de obicei. El îmi spuse: — Va să zică, Enrico, iată-ne despărţiţi pentru totdeauna!Lucrul acesta-l ştiam şi eu, dar cuvintele lui tot mă întristară.Pătrunserăm cu greu. Domni, doamne, femei din popor, meşteşugari, ofiţeri, bunici, servitoare:fiecare cu câte un copil de mână şi cu certificatele de promovare în cealaltă, umpleau sala şi scara, făcândatâta zgomot încât părea că intrau la teatru. Revăzui cu plăcere sala cea mare din etajul de jos, cu uşilecelor şapte clase, unde-mi petrecusem cei dintâi trei ani de şcoală.Era gloată mare. Profesoarele treceau în sus şi în jos. Profesoara mea din clasa I superioară măsalută din uşa clasei sale şi-mi zise: — Enrico, tu mergi acum la etajul de sus. n-am să te mai văd nici măcar trecând! Şi se uită la minecu întristare.În jurul directorului se aflau femei foarte îngrijorate, fiindcă nu mai erau locuri pentru copiii lor; băgai de seamă că barba lui era mai căruntă decât în anul trecut. Mi se păru că unii din băieţi crescuseră,alţii se îngrăşaseră.În etajul de jos, unde se şi făcuse împărţirile, erau co-pilaşi din clasa I inferioară, care nu voiau să intre înclasă şi se opinteau ca nişte măgăruşi; trebuia să-i tragă înăuntru cu de-a sila. Unii fugeau; alţii, văzând pe părinţii lor că pleacă, începeau să ţipe şi aceştia erau siliţi să se înapoieze, ca să-i mângâie sau să-i ia cudânşii.Profesoarele nu mai ştiau unde le stătea capul. Pe frăţio-rul meu îl înscriseseră în clasa profesoareiDelcati, pe mine în aceea a profesorului Perboni, la etajul de sus. La ora zece eram cu toţii în clasă:cincizeci şi patru la număr, erau numai vreo cincisprezece sau şaisprezece din camarazii mei din clasa a II-a, între care Derossi, acela care ia întotdeauna pre-miul I. Ce mică şi tristă mi se păru şcoala pe lângă pădurile şi munţii unde-mi petrecusem vara!Mă gândeam asemenea la profesorul meu din clasa a II-a. Ce bun era şi ce micuţ! Părea că este un şcolar de-ai noştri! El, mereu râdea cu noi. Ce rău îmi pare că nu-l mai văd aici cu părul lui cel roşu şizbârlit! Profesorul de acum e înalt şi n-are barbă, părul îi e cărunt şi lung, are o dungă adâncă pe frunte.Glasul îi este gros, se uită ţintă la noi ca şi cum ar vrea să ne ghicească gândurile. Nu râde niciodată! Euîmi ziceam în mine: "Asta e abia ziua dintâi, mai sunt încă nouă luni! Ce de muncă! Câte examene lasfârşitul lunilor! Ce de ostenea-lă!" Îmi păru bine că găsii pe mama la uşa şcolii, căci sim-ţeam nevoia de a mă arunca în braţele ei. Ea mi-a zis: — N-ai grijă, Enrico, o să învăţăm împreună. Mă întorsei acasă cu inima bună. Dar tot nu mai am pe bunul meu pro-fesor, care ne zâmbea aşa de blând şi vesel. Şcoala nu mi se mai pare aşa de frumoasă ca mai înainte!”

















.





Amintire cu colinde

Colindatul si perioada sarbatorilor de iarna degenereaza in tot felul de excese.
Supermarket-urile vuiesc la nesfarist in derulearea non stop a cantecelor de Craciun. Acestea isi pierd caracterul sacru.
Sa nu mai vorbim de folosirea lor in reclame comerciale.
In vremea copilariei am crescut intr-un cartier sarac numit Lazaret, dincolo de gara. Am mai scris despre acesta.
Perioada Craciunului pe langa zapezile, saniusul si pomul de iarna cu bomboanele in staniol insemna si bucuria unui belsug temporar al taiatului porcului. Ca in poezia lui Labis ne bucuram ca avem ce manca.
De Craciun bogatii isi mai amintesc de saraci. Unii deschid poetile ostentativ o data pe an. Impart colaci si ceva dulciuri si stagiunea e terminata.
Miracolele zilelor Nasterii Domnului Iisus s-au dezvoltat ca niste teme- fantezii pe fondul saraciei, al neputintei.
O anume stare de consolare a trebuit re-iscata de catre biserica, mai ales cea ortodoxa.
Copiii nu inteleg separarea lumii, separarea dintre print si cersetor.
Prin clasa a doua sau a treia impreuna cu un vara ne-am regasit in imposibilitatea vizionarii unui film la cinema din lipsa de bani.
Fiind perioada de iarna ne-am decis sa mergem prin restaurante cu niste flori artificiale in mana, gasite prin casa si sa cantam si noi steaua.
Nu aveam casete pe vremea aceea si nici discuri cu inregitrari de colinde. Am cotrobait prin cartile religioase din casa si am gasit o colectie de colinde.
Am memorat doua cantece-Steaua si O, ce veste minunata.
Am luat-o din birt in birt pe la mesle oamenilor lalaind. La inceput mai timid, apoi tot mai raspicat vazand ca primeam monede de 5 ori 25 de bani. Unii clienti ne goneau ca pe niste caini nedorii, altii tipau la noi :
-Ba, nu va e rusine. Voi nu aratati a sarantoci, ce dracu'umblati cu Steaua ?
La o alta masa niste cucoane mai bine dispuse ne mangaiau fetele rotunjite de emotie si de frig.
-Ce ne mai cantati acum?
In afara de ceva cantece invatate la scoala si ce mai stiam si noi de prin folclorul casei de la bunici, nimic.
Stiam totusi sorcova. Am dat-o cu sorcova.
-Ba, nenorocitilor, voi ne luati cu sorcova si e inca ajunul Craciunului ? Ia mars de aici.
La alta masa un client se uita fix la mine. L-am recunoscut ca fiind unul dintre colegii de serviciu ai tatalui meu:
-Tu nu esti baiatul lu Mitica de la sectia cardane ?
Am dat din umeri. Faceam pe niznaiul.
Odata cu incursiunile incheiate prin targul Sibiului ne-am impartit banii. Aveam destui pentru cinema, suc, dulciuri.
Dupa cateva zile tatal meu a intrat val vartej in casa. Se rastea la mine, gata sa puna mana pe curea. Am si fugit de partea cealalta a mesei.
-Nu ai ce manca, ai ajuns cersetor prin carciumi? Vrei sa te adune militia de pe drumuri ?
Mi-am dat seama imediat.Nu am zis nimic. L-am lasat pe el sa vorbeasca.
I-am spus senin ca nu stiu nimic.
Mama mi-a luat apararea.
-Te iei si tu dupa toti nesipravitii tai de la fabrica. O fi baut prea mult, cred.
Cam de atunci mi-a pierit putin cheful de colindat.












Craciun la apa

In ajun de Craciun m-am bucurat de un inedit spectacol pe fluviul Potomac, National Harbor, in Maryland.
Alaiul Mosului aducator de daruri a defilat pe schiuri acvatice, in salupe  in ritm de muzica..
Pacat ca a lipsit zapada si vinul fiert !
Un Craciun Fericit va doresc si multa speranta in bine !



In loc de colinda

Intr-un an ca si alti multi altii nu am fost un privilegiat al vreunui salon.
Strada a fost si a ramas mereu locul magic.
Intr-un an ma aflam intr-o piata cu multa lumini si mult vin fiert.
Am intalnit o blonda si am invitat-o la dans.
Ninge in cetate.
Flasnetarul rotea melodia. Era aceeasi.
Era ca si cum oprea timpul.

Monday, December 23, 2013

Ultima lumina de Advent


Careul implinirii perioadei premergatoare nasterii Domnului Iisus se enunta prin fapte bune. Am cunoscut in SUA persoane, organizatii, corporatii ce se gandesc la cei fara sprjin, la cei mai saraci, la copii.
Baza aviatei de elita americane incluzand aeroportul prezidential, Force 1 si Force 2 se prezinta ca un orasel al personalului militar cu toate serviciile auxialiare- spital, centru comercial, biserica etc.
De cateva luni am fost invitatul unui centru de intrajutorare in incinta Bazei militare Andrews, numit Airman Attic ( Podul Aviatorului), un imobil destinat colectarii de bunuri, de haine, de orice poate fi folositor famillilor nevoiase.
Soldatii, subofiterii si alte cadre militare cu familii numeroase si din cauza naturii serviciului lor, transferati de la o unitate militara la alta dispun de gratitudinea acestui centru de caritate.
Rachel isi dedica timpul ca un desavarsit coordonator voluntar intr-o activitate deloc usoara, intr-un centru de colectare in scopuri caritative.
Sa receptionezi saci si cutii cu tot felul de obiecte, sa sortezi si sa randuiesti ca intr-un supermarket pe rafturi toate donatiile ii ia tot timpul.
Este inconjurata de alte cadre voluntare .
Volumul donatiilor si generozitatea lui Rachel, intentiile sale depasesc spatiul bazei militare.
Rachel imparte darurile unei din zona, si in ultimele luni a acceptat sa doneze bunuri cu destinatia Romania.
S-a aratat bucuroasa sa stie ca multe dintre jucariile primite, haine de copii si altele pot lua drumul catre Romania. Este o tara pe care nu cunoaste decat din reportaje sporadice, din auzite.
In spatele bradului de Craciun, Rachel are un colaj cu imagini Romania.
Pentru ea o actiune de caritate, un proiect numit Romania devine posibil si datorita lui Lilly Pierce, a carei activitate este binecunoscuta romanilor din zona, si din tara.
Lilly Pierce, la randul ei asigura donatii substantiale compuse din elemente de mobilier, alimente, articole pt copii si alte produse ce nu pot fi expediate in Romania. Astfel s-a stabilit un parteneriat intre cele doua lumi, mai ales intre Rachel si Lilly.
Aprind ultima lumina de Advent cu gandul la gesturile nobile ale unei persoane departe de Romania, o straina de fapt.
Gandul ca in lume exista si suferinta, tristete, foame, saracie si prin putinul adus al fiecarei persoane celor in cauza se traduce prin cinstirea reala a imaginii lui Iisus.
In urma cu cateva zile Rachel a organizat o seara de Craciun pentru copiii cadrelor militare din baza militara Andrews.
Celebrarea a avut loc in incinta centrului de donatii, Andrews Attic. Sarbatoarea copiilor nu se deosebeste decat prin limba engleza, in rest voia buna si prezenta lui Mos Craciun au acelasi efect magic asupra celor mici.

Va doresc un Craciun Fericit si multa Voie Buna !










Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...