Saturday, November 30, 2013

Insemnari pe un iPhone. Ganduri de 1 Decembrie




Ipocrizia nationalista si cea politica se imbina cateodata intr-un amalgam cromatic indisolubil
Stilul patriotard si de afis demn de vodevilul unui Alecsandri se prelungeste pana in zilele noastre.
Daca in Romania sentimentul national este alimentat de o serbare, o parada, un discurs patetic si inalt, in diaspora lucrurile se complica si mai mult.
Asemenea uleiului la suprafata printre straini fiecare roman isi pune marca sa si se distinge atat in rau, cat si in bine de celelalte etnii.
Nu sunt partizanul unei ceremonii ipocrite, ocazionate de Ziua Nationala, ca apoi sa ne vedem fiecare dintre noi de obiceiurile, de rutina zilnica.
Ziua aceasta nu trebuie confundata cu ipocrizia enoriasului participant la serviciul religios de duminica, dupa care isi vede mai departe de pacatele din timpul saptamanii.
Ma refer la cei plecati de acasa si la cei ce reprezinta Romania.
Nu o reprezinta nici prin laudele de sine in fata celorlalti ca sunt buricul pamantului, dar nici printr-o defaimare continua a tarii de origine.
Vorbesc de miile de romani performanti in diferite domenii. Ei traiesc in anonimat Germania, in Australia. Sunt la fel de buni si poate mai buni decat multi altii.
Nu prin etalarea sarmalelor si a unui drapel am rezolvat o sarbatorire, nici prin invrajbire.
S-a incetatenit prea mult spiritul de a se pune in contradictie cu celalalt: in a nu ceda si a epata prin ceva si a folosi la nesfarsit pronumele eu.
In experienta de ani prin cateva tari am inteleg ca avem nevoie cu totii de o larghete a acceptarii opiniilor celuilalt, in a persevera in bine, in a respecta legea si in a ajuta aproapele tau.
Mie nu mi-e rusine ca sunt roman
Genul mitcoanului cu scobitoarea in coltul buzelor nu este emblema cunoscuta in familia-mi proprie si mai ales printre mai batranii de la tara, taranii desfiintati, ponegriti si in ultima instanta alungati din amintirile noastre.
Imi vine in minte exemplul taranului venit la oras, in straiele cele bune, in incercarea de a gasi o norma vorbirii frumoase, in buna cuviinta.
Nu ma identific absolut deloc cu mitocanii scuipand semintele pe strada, cu dregatorii parveniti, profitori si furand pe rupte din contractele cu statul.
Poate alegatorii romani sa-si dezvolte un spirit de analiza, mai sever, sa nu se mai lase inselati.
Un prieten mi a istorisit o intamplare din viata sa. Dupa fuga din Romania si-a gasit o iubita in Elvetia.
Si-a gasit de lucru, s-a dovedit a fi un bun muncitor, si viitor sot.
Isi petrecea timpul in lecturi, in studiu intensiv.
Saritor si amabil incepuse sa ajute vecinii la gradinarit, la tot felul de munci. Toata lumea il iubea. Purta discutii cu ei despre fel si fel. Cultura sa il ajuta sa urce in aprecierile elvetienilor.
La un pahar, intr-un schimb de vorbe, se pare ca iubita lui a gafat confundand Parisul cu Amsterdam-ul, ceva in genul acesta. El a corectat-o elegant.
Era vizibil pentru toti comesenii ca ea nu avusese dreptate. In plina adunare ea l-a repezit plina de furie :
-          Tu nu ar trebui sa uiti de unde ai plecat si sa te invetiti sa-ti tii gura!
Omul meu s-a ridicat de la masa, s-a indreptat spre casa si a aruncat la gunoi tot ce stransese de cand era cu elvetianca lui.
Si dus a fost in alta tara.
Ar fi putut sa locuiasca bine merci intr-o casa imensa, cu vedere la lac …
Nu insa in demnitate.









Thursday, November 28, 2013

Însemnări pe un iPhone. Reinventarea omeniei

Într-o repetiţie aproape enervantă pentru un anume tip de oameni îmbuibaţi pe banchetele unui faeton în  suburbiile sărace ale Romei reduc o imagine aproape glossa că nimic nu e etern.
Există şi o categorie de oameni ce nu colecţionează nimic. Nu se leagă de nimic din ceea ce ar părea imagine strălucitoare  pentru semeni. Nu-şi cumpără bijuterii, maşini de lux.
Nu oricine e chemat să devină un misionar, un servant al grijii pentru aproapele sau. Nu putem transformă societatea într-o cantină comunală şi un punct de încurajare pentru cei ce aşteaptă să li se înmoaie posmagii…
România cunoaşte traiectorii paradoxale şi multă tristeţe.
În cea de a treia săptămâna a lunii noiembrie românii au împrumutat cu mult entuziasm ideea de Black Friday.
Multi uită că această zi colată pe nebunia fugii după chilipir urmează după Ziua Recunoştinţei.
Câţi dintre noi preluăm nobleţea gestului simplu de a împărţi cateceva cu cei amărâţi ?
Nu în campanii electorale, nu în a epata şi în a ne glorifică pe noi înşine pentru că oferim ceva. Nu în pomeni impuse de biserica.
În urmă cu câteva zile firma Johnson Control din Jimbolia a oferit o zi de vis unui grup de copii dintr-o comună oarecare. Nişte investitori americani rupţi de scandalurile cu gazele de şist ori de Roşia Montană.
Pare un gest banal, trece neobservat şi binenţeles nu are audienţă binemeritată.
Nu mă refer la suma de bani alocată cadoului.
Bucuria copiilor, impactul regnului digital asupra multora ce nu au apă curentă în casă, nici sala de baie, toalete, să nu mai vorbim despre altele dimensioneazasi mai mult escapada lor.
Am primit o succintă scrisoare.
Aceasta îmi aminteşte de copilăria mea.  Nu pot uită uimirea la vederea unei camere de hotel cu telefon, cu faianţă din baie şi mochetă, prosoapele imense. Mulţi dintre noi ne ascundem obârşia şi uităm uşor.
Cuvintele mele s-ar lovi de descrieri inutile, de aceea reproduc rândurile scrisorii - rezumat simplu, însă nu mai puţin haşurat şi cu câteva fotografii:

“Tocmai am ajuns acasă...distracţia a fost cuvântul zilei....
Am văzut filmul Justin şi prietenii în 3D. Au avut plătit biletul şi mămicile.....copiii au soft impresionaţi de .WC-uri, s-au mirat cum de curge apă fără să atingi robinetul, s-au speriat că la WC apă se trăgea singură....noutăţi pentru ei...le-am promis că următoarea excursie se va face NUMAI LA WC-URILE din mall şi supermarcheturi.
Am urcat pe scările rulante, am făcut poze cu sponsorii lângă un brăduleţ mare, am mâncat de la KFC şi am primit jucării de la KFC.
Mămicile s-au speriat cel mai tare la filmul 3D.”
În aceeaşi repetiţie enervantă mă întorc în timp la bucuria bunicilor la culesul porumbului, la tăiatul porcului, la culesul viei.Nu erau mai bogaţi decât ceilalţi şi mă trimiteau să duc cateceva şi celor mai săraci decât noi.