Argonautica

Casatoria e o calatorie pe mare, in doi. Esti nevoit sa imparti cabina cu aproapele inimii tale.

Uneori vorbele se curma, furtunile incearca lemnul corabiei, intr-un tarziu la capatul calatoriei apare batranetea, insa iubirea nu se stinge,

Oare cata lume mai canta bucuria vietii in doi si a casei cu copii si flori intrecandu-se in rasete catre soare

Argonautica

Odaia nuntii te inchide alaturi de intaia

                                                                ploaie in petale,

vorbele se curma odata cu flacara in ceara,

si se asterne tacerea, seara in fasii violete,

cu marea se imbraca noaptea

inaintezi tot mai mult precum inima cedrului in lemn de corabie,

nu mai stii inspre tarm o apuci,

si iti spui, ca timpul isi inchide copertile soioase,

              si la sfarsitul expeditiei

si viata in doi se desfasoara inaintea pasilor,

anii se rostogolesc si ei la picioarele noastre

-          valurile nu-si intorc fata inapoi,

te trezesti ca dupa o noapte mai lunga,

tarziu cu soarele rastignit in catarg,

oglinzile au pierit in cioburi,

si imbatranesti fara simti,

precum o taietura in sticla,

sangerezi si nu doare.