Tuesday, December 24, 2013

Invatatoarea cea frumoasa si colindatorii




Departe de iarna vacantelor de dinaintea Craciunului, departe de Romania, departe de mine insumi ma inclin in fata bucuriei iscate copiilor.
Primesc zilnic tot felul de invitatii si apeluri cu referire la politicieni si la lucrarile lor. Am obosit sa cred ca petitiile si furtunile din pahar pot schimba ceva din realitatea crunta.
Multi scriu mesaje, copiaza si pasteaza de zor, se agita, injura, comenteaza in stanga si dreapta pe net sub nickuri sau sub numele lor real.
Cu ce contribuie acestia la mersul inspre bine ? Nu mi amintesc ca vreun politcian instarit sa nu mai poata de postari, de opiniile unei audiente aflate la taclale.
De ceva timp m-am oferit de buna voie sa fiu un modest sustinator al catorva copii din tara.
Copiii nu-si pot alege destinul.
Multi dintre ei sunt aruncati in clase prost incalzite, cunosc inca foamea si privarea unui trai decent.
Ma adresez multor romani din diaspora si ma intreb cati dintre acestia au facut o mica donatie unui copil sarman din Romania ?
Nu e nevoie de o institutionalizare a binelui in comitete si comitii. Fiecare dintre noi se poate orienta pe cont propriu in a gasi pe cineva la ananghie, mai ales un copil si sa-i provocam un zambet.
Am fost primit ca oaspete de onoare in Casuta de Vis din Ortisoara. Chiar daca sunt prezent fizic acolo la sarbatoarea iernii,.a intalnirii cu Mos Craciun retraiesc fiecare moment cu cei mici si reproduc cuvintele colindatorilor.
Inainte de sarbatoarea suprema a nasterii Domnului Iisus nu interpetarile religioase, canoanele impuse intereseaza.
Cand e vorba de intrarea in viata a unor copii, despre contactul lor cu realitatea, cu viata din afara unei comune ca oricare alta din Romania, raspunsurile societatii nu intampina asteptarile celor mici.
Reproduc cuvintele Adelei Radmanestean, coordonatoarea si sufletul actiunilor :

Astazi, la Casuta de Vis, am sarbatorit Nasterea lui Christos, impreuna cu copiii, cu familiile pe care le sprijinim in fiecare luna. Preludiul a fost o poveste despre Craciun si semnificatia lui, apoi cei mici au cantat impreuna cantecul Mos Craciun. in timpul cantecului a aparut in casuta Mos Craciun, foarte vesel si nerabdator sa imparta darurile. Dupa ce mosul s-a asezat obosit pe scaunul pregatit pentru el, copiii, venind pe rand langa mosu', au cantat colinde cunoscute si invatate acasa, la scoala sau la biserica. Copiii din comuna Ortisoara si satele limitrofe s-au simtit minunat impreuna si au invatat astazi ca toti suntem egali in fata lui Dumnezeu! Cu totii meritam sarbatori fericite !”

O celebrare nu se reduce la schimbul de cadouri. Intentia Adelei si mai presus de toate, sustinerea substantiala initiata de catre Fiica de Onoare a comunei Ortisoara contribuie la sadirea unui arbore puternic in sufletul fragil al copiilor, arborele sperantei, al certitudinii ca nu sunt abandonati.
Nu putem sa nu amintim numele Doamnei Lucia Florea (banutii adunati de Dumneaei de la firme, de la persoane fizice) Mos Craciun le-a impartit darurile datorita sponzorilor si prietenilor Casutei de Vis: Asociatia APECA Timisoara, LIONS CLUB si LIONS CLUB IRIS Timisoara, dar si donatori on line care au dorit sa ramana anonimi.
Intr-un sens traditional copiii colindatori au gasit porti deschise si luminate nu numai in preajma Craciunului.
Daca multi dintre noi am petrecut sau nu o copilarie fericita avem obligatia sa nu ne departam de cei mici.
Ce pot insemna podoabele si colectiile Armani inaintea usii deschise celor mici in seara de Craciun ?
E si timpul sa dedicam cateva randuri de lauda Adelei si tuturor cadrelor didactice peste care se abat vremuri grele.
Nu-mi imaginez imaginea copilariei nedezlipita de chipurile dascalilor dragi. Aduc in atentie lectura cartii: Cuore, de Edmond de Amicis, un jurnal al copiilor, al inefabilului:

 OCTOMBRIEÎntâia zi de şcoală Luni, 17.

Azi e întâia zi de şcoală! Ca un vis au trecut la ţară, cele trei luni de vacanţă! Mama m-a dus azidimineaţă la şcoala Baretti, ca să mă înscrie în clasa a III-a primară; mi-era gândul tot la ţară şi mă duceamla şcoală cu inima rea. Pe toate uliţele mişunau copii; cele două librării erau pline de părinţi, carecumpărau: ghiozdane,caiete, condeie, şi în faţa şcolii se grămădise atâta lume, încât portarul şi poliţistulabia puteau să ţină orânduială la poartă. Pe când stam lângă poartă, simţii că-mi pune cineva mâna peumăr; era profesorul meu din clasa a Ii-a, cel cu părul roşu şi zbârlit, vesel, ca de obicei. El îmi spuse: — Va să zică, Enrico, iată-ne despărţiţi pentru totdeauna!Lucrul acesta-l ştiam şi eu, dar cuvintele lui tot mă întristară.Pătrunserăm cu greu. Domni, doamne, femei din popor, meşteşugari, ofiţeri, bunici, servitoare:fiecare cu câte un copil de mână şi cu certificatele de promovare în cealaltă, umpleau sala şi scara, făcândatâta zgomot încât părea că intrau la teatru. Revăzui cu plăcere sala cea mare din etajul de jos, cu uşilecelor şapte clase, unde-mi petrecusem cei dintâi trei ani de şcoală.Era gloată mare. Profesoarele treceau în sus şi în jos. Profesoara mea din clasa I superioară măsalută din uşa clasei sale şi-mi zise: — Enrico, tu mergi acum la etajul de sus. n-am să te mai văd nici măcar trecând! Şi se uită la minecu întristare.În jurul directorului se aflau femei foarte îngrijorate, fiindcă nu mai erau locuri pentru copiii lor; băgai de seamă că barba lui era mai căruntă decât în anul trecut. Mi se păru că unii din băieţi crescuseră,alţii se îngrăşaseră.În etajul de jos, unde se şi făcuse împărţirile, erau co-pilaşi din clasa I inferioară, care nu voiau să intre înclasă şi se opinteau ca nişte măgăruşi; trebuia să-i tragă înăuntru cu de-a sila. Unii fugeau; alţii, văzând pe părinţii lor că pleacă, începeau să ţipe şi aceştia erau siliţi să se înapoieze, ca să-i mângâie sau să-i ia cudânşii.Profesoarele nu mai ştiau unde le stătea capul. Pe frăţio-rul meu îl înscriseseră în clasa profesoareiDelcati, pe mine în aceea a profesorului Perboni, la etajul de sus. La ora zece eram cu toţii în clasă:cincizeci şi patru la număr, erau numai vreo cincisprezece sau şaisprezece din camarazii mei din clasa a II-a, între care Derossi, acela care ia întotdeauna pre-miul I. Ce mică şi tristă mi se păru şcoala pe lângă pădurile şi munţii unde-mi petrecusem vara!Mă gândeam asemenea la profesorul meu din clasa a II-a. Ce bun era şi ce micuţ! Părea că este un şcolar de-ai noştri! El, mereu râdea cu noi. Ce rău îmi pare că nu-l mai văd aici cu părul lui cel roşu şizbârlit! Profesorul de acum e înalt şi n-are barbă, părul îi e cărunt şi lung, are o dungă adâncă pe frunte.Glasul îi este gros, se uită ţintă la noi ca şi cum ar vrea să ne ghicească gândurile. Nu râde niciodată! Euîmi ziceam în mine: "Asta e abia ziua dintâi, mai sunt încă nouă luni! Ce de muncă! Câte examene lasfârşitul lunilor! Ce de ostenea-lă!" Îmi păru bine că găsii pe mama la uşa şcolii, căci sim-ţeam nevoia de a mă arunca în braţele ei. Ea mi-a zis: — N-ai grijă, Enrico, o să învăţăm împreună. Mă întorsei acasă cu inima bună. Dar tot nu mai am pe bunul meu pro-fesor, care ne zâmbea aşa de blând şi vesel. Şcoala nu mi se mai pare aşa de frumoasă ca mai înainte!”

















.





Amintire cu colinde

Colindatul si perioada sarbatorilor de iarna degenereaza in tot felul de excese.
Supermarket-urile vuiesc la nesfarist in derulearea non stop a cantecelor de Craciun. Acestea isi pierd caracterul sacru.
Sa nu mai vorbim de folosirea lor in reclame comerciale.
In vremea copilariei am crescut intr-un cartier sarac numit Lazaret, dincolo de gara. Am mai scris despre acesta.
Perioada Craciunului pe langa zapezile, saniusul si pomul de iarna cu bomboanele in staniol insemna si bucuria unui belsug temporar al taiatului porcului. Ca in poezia lui Labis ne bucuram ca avem ce manca.
De Craciun bogatii isi mai amintesc de saraci. Unii deschid poetile ostentativ o data pe an. Impart colaci si ceva dulciuri si stagiunea e terminata.
Miracolele zilelor Nasterii Domnului Iisus s-au dezvoltat ca niste teme- fantezii pe fondul saraciei, al neputintei.
O anume stare de consolare a trebuit re-iscata de catre biserica, mai ales cea ortodoxa.
Copiii nu inteleg separarea lumii, separarea dintre print si cersetor.
Prin clasa a doua sau a treia impreuna cu un vara ne-am regasit in imposibilitatea vizionarii unui film la cinema din lipsa de bani.
Fiind perioada de iarna ne-am decis sa mergem prin restaurante cu niste flori artificiale in mana, gasite prin casa si sa cantam si noi steaua.
Nu aveam casete pe vremea aceea si nici discuri cu inregitrari de colinde. Am cotrobait prin cartile religioase din casa si am gasit o colectie de colinde.
Am memorat doua cantece-Steaua si O, ce veste minunata.
Am luat-o din birt in birt pe la mesle oamenilor lalaind. La inceput mai timid, apoi tot mai raspicat vazand ca primeam monede de 5 ori 25 de bani. Unii clienti ne goneau ca pe niste caini nedorii, altii tipau la noi :
-Ba, nu va e rusine. Voi nu aratati a sarantoci, ce dracu'umblati cu Steaua ?
La o alta masa niste cucoane mai bine dispuse ne mangaiau fetele rotunjite de emotie si de frig.
-Ce ne mai cantati acum?
In afara de ceva cantece invatate la scoala si ce mai stiam si noi de prin folclorul casei de la bunici, nimic.
Stiam totusi sorcova. Am dat-o cu sorcova.
-Ba, nenorocitilor, voi ne luati cu sorcova si e inca ajunul Craciunului ? Ia mars de aici.
La alta masa un client se uita fix la mine. L-am recunoscut ca fiind unul dintre colegii de serviciu ai tatalui meu:
-Tu nu esti baiatul lu Mitica de la sectia cardane ?
Am dat din umeri. Faceam pe niznaiul.
Odata cu incursiunile incheiate prin targul Sibiului ne-am impartit banii. Aveam destui pentru cinema, suc, dulciuri.
Dupa cateva zile tatal meu a intrat val vartej in casa. Se rastea la mine, gata sa puna mana pe curea. Am si fugit de partea cealalta a mesei.
-Nu ai ce manca, ai ajuns cersetor prin carciumi? Vrei sa te adune militia de pe drumuri ?
Mi-am dat seama imediat.Nu am zis nimic. L-am lasat pe el sa vorbeasca.
I-am spus senin ca nu stiu nimic.
Mama mi-a luat apararea.
-Te iei si tu dupa toti nesipravitii tai de la fabrica. O fi baut prea mult, cred.
Cam de atunci mi-a pierit putin cheful de colindat.












Craciun la apa

In ajun de Craciun m-am bucurat de un inedit spectacol pe fluviul Potomac, National Harbor, in Maryland.
Alaiul Mosului aducator de daruri a defilat pe schiuri acvatice, in salupe  in ritm de muzica..
Pacat ca a lipsit zapada si vinul fiert !
Un Craciun Fericit va doresc si multa speranta in bine !



In loc de colinda

Intr-un an ca si alti multi altii nu am fost un privilegiat al vreunui salon.
Strada a fost si a ramas mereu locul magic.
Intr-un an ma aflam intr-o piata cu multa lumini si mult vin fiert.
Am intalnit o blonda si am invitat-o la dans.
Ninge in cetate.
Flasnetarul rotea melodia. Era aceeasi.
Era ca si cum oprea timpul.

Monday, December 23, 2013

Ultima lumina de Advent


Careul implinirii perioadei premergatoare nasterii Domnului Iisus se enunta prin fapte bune. Am cunoscut in SUA persoane, organizatii, corporatii ce se gandesc la cei fara sprjin, la cei mai saraci, la copii.
Baza aviatei de elita americane incluzand aeroportul prezidential, Force 1 si Force 2 se prezinta ca un orasel al personalului militar cu toate serviciile auxialiare- spital, centru comercial, biserica etc.
De cateva luni am fost invitatul unui centru de intrajutorare in incinta Bazei militare Andrews, numit Airman Attic ( Podul Aviatorului), un imobil destinat colectarii de bunuri, de haine, de orice poate fi folositor famillilor nevoiase.
Soldatii, subofiterii si alte cadre militare cu familii numeroase si din cauza naturii serviciului lor, transferati de la o unitate militara la alta dispun de gratitudinea acestui centru de caritate.
Rachel isi dedica timpul ca un desavarsit coordonator voluntar intr-o activitate deloc usoara, intr-un centru de colectare in scopuri caritative.
Sa receptionezi saci si cutii cu tot felul de obiecte, sa sortezi si sa randuiesti ca intr-un supermarket pe rafturi toate donatiile ii ia tot timpul.
Este inconjurata de alte cadre voluntare .
Volumul donatiilor si generozitatea lui Rachel, intentiile sale depasesc spatiul bazei militare.
Rachel imparte darurile unei din zona, si in ultimele luni a acceptat sa doneze bunuri cu destinatia Romania.
S-a aratat bucuroasa sa stie ca multe dintre jucariile primite, haine de copii si altele pot lua drumul catre Romania. Este o tara pe care nu cunoaste decat din reportaje sporadice, din auzite.
In spatele bradului de Craciun, Rachel are un colaj cu imagini Romania.
Pentru ea o actiune de caritate, un proiect numit Romania devine posibil si datorita lui Lilly Pierce, a carei activitate este binecunoscuta romanilor din zona, si din tara.
Lilly Pierce, la randul ei asigura donatii substantiale compuse din elemente de mobilier, alimente, articole pt copii si alte produse ce nu pot fi expediate in Romania. Astfel s-a stabilit un parteneriat intre cele doua lumi, mai ales intre Rachel si Lilly.
Aprind ultima lumina de Advent cu gandul la gesturile nobile ale unei persoane departe de Romania, o straina de fapt.
Gandul ca in lume exista si suferinta, tristete, foame, saracie si prin putinul adus al fiecarei persoane celor in cauza se traduce prin cinstirea reala a imaginii lui Iisus.
In urma cu cateva zile Rachel a organizat o seara de Craciun pentru copiii cadrelor militare din baza militara Andrews.
Celebrarea a avut loc in incinta centrului de donatii, Andrews Attic. Sarbatoarea copiilor nu se deosebeste decat prin limba engleza, in rest voia buna si prezenta lui Mos Craciun au acelasi efect magic asupra celor mici.

Va doresc un Craciun Fericit si multa Voie Buna !










Wednesday, December 18, 2013

Poveste de Advent.Je ne regrette rien

Printesa miniona a Frantei straluceste in noptile Parisului inca si Sena nu s-ar putea rasuci in argint fara ecoul unei voci sublime.
Nimic nu poate egala semnul acestui cantec.
Viata e trecatoare si nimic nu doar mai mult decat intoarcerea in trecut.
Marcel Proust a initiat durerea regasirii trecutului, Edith Piaf demoleaza si traieste din plin prezentul.
Suntem in plina asteptare a Craciunului.
Astazi ar fi fost ziua stelei Edith.

Sa ne oprim si sa ascultam cateva minute acest cantec :

Tuesday, December 17, 2013

Povesti de Advent






La iesirea din Alexandria, VA cateva case in stil clolonial desprinse dintr-un secol trecut ghirlandele de brad si coroanele de Advent accentueaza atmosfera de iarna solemna.
Un etaj intreg transformat intr-un atelier de ceasornicarie te invita prin zecile de ceasuri aranjate diform ca intr-o pictura de Dali.
Ceasuri cu cuc, ceasuri de perete, ceasuri cu pendule si ceasuri mecanice se intrec intr-un cor inalt cu mileniul digital.

Nu mi s-a intamplat din copilarie sa vizitez o ceasornicarie.
Proprietarul magazinului numit Park ma invita la o cafea. Abia imi retin uluiala si ating un ceas intr-o cutie de lemn cu gong auriu.
Maestrul ceasornicar, bijutier se misca printre fapturile timpului si reda suflarea mecanismelor.
Inimile lor vor bate in tictacul pepetuu de la o iarna la iarna.
Park isi dedica mult timp in afara programului de lucru in sprijinirea unei campanii de adoptii de caini, si in actiuni de caritate intr-o zona defavorizata la sud de Richmond Highway.














Sunday, December 15, 2013

A treia lumina de Advent

A treia lumina de Advent




Undeva inspre sudul statului Virginia, in Chesterfield Doamna Stacey Jones isi dedica zile, ore in administrarea unui centru de caritate pentru familiile nevoiase din regiune.
O data pe luna trimite prin intermediul firmei de transport Best Trans cateva pachete cu ajutoare pentru copii orfani din Romania, si pentru alte familii.
Angela, o colega de colega de serviciu cu Stacey activeaza ca misionar voluntar in Bucuresti. Voi vorbi despre ea intr-un articol viitor.

Va reproduc un interviu cu Doamna Stacey Jones:


Stacey
 Jones from Chesterfield, VA is spending 2 hours every Tuesday and Saturdays on the phone, talking to people in need, receiving, sorting and putting various donations on shelves and hangers.


1.Good Morning, Stacey. I d like to introduce you to my Romanian Friends . Please tell us in a few words about you and your activity atMercyMall.

My name is Stacey Jones and I am a wife, home school mom, professional organizer, Christ-follower, and coordinator for the Mercy Malls of Virginia, USA.  MercyMall is a FREE clothing and housewares boutique that was started by our pastor, Shannon O'Dell, in Arkansas.  We give out nonperishable food, clothing, shoes, housewares, baby equipment, and toys to people in genuine need whether they are local or across the globe.  What makes us different is that we do not qualify our clients, we have an organized boutique-like setting, and the clients will not only material items and resources, but also smiles, hugs, and prayers.  


2. Was there anything in particular that prompted you to volunteer MercyMall

I loved the vision of Mercy Mall - to provide excellence to those who are usually getting the bottom of the barrel.  We provide a friendly, non-judgmental atmosphere that puts people at ease.  They are already in a tough situation; we want to encourage them and show them a greater hope.  I am naturally drawn to those who are the "least of these", as I am no different by nature than they are.  



3. It s not easy to be a Servant of the God through your activity. 
  • How do you define continuous improvement? 
In God's ministry, continuous improvement is measured by the number of changed lives.  God is leading us in this, so we do my best to step out of the way and follow His lead.  We have only been open 22 months and have had tremendous growth and increasing support and awareness throughout the community.  We have volunteers from many Christian denominations and from over 12 different churches.  We are not only providing for the needy, we are connecting the fortunate with the less fortunate and the urban with the suburban.  We move forward at the pace God allows and with the resources He provides.  It's been quite an adventure forall of us!! 


What is the last improvement/change you have implemented to allow you to do a better job and better serve others?

We have so many changes that are being made to accommodate our rising client base.  We now have a sign-in sheet so that we can keep up with the order in which families have arrived.  Also, I limit the amount of clients that I take shopping so that I can properly lead.  Our biggest day to date has been 30 families in a 2 hour window.  That is a lot of people in our units!

4. I know you send monthly packages to Romania and pay for the overseas shipping costs. Tell us about this project and what determined you chose a mission in Romania?

We actually do not pay for the shipping fees to Romania.  We get reimbursed by Children to Love for the boxes we send to their organization.  This money comes out of funds that were raised to support a missionary.  Our contribution is in paying for boxes, the time, and overstock we send over.  My good friend, Angela Molina, is an intern for Children to Love, an organization who works with orphans and special needs children in India and Romania. We had recently sent what we call "missionary boxes" to Ghana ahead of the missionaries that were traveling there over the summer.  That gave us the inspiration for sending boxes to Romania.  Angela gave me the information for Best Trans, where I got connected to Dave and Lilly Pierce, who pick up our boxes monthly, and also receive several bags of clothing and shoes for their foundation, called Lilly Bud, also in Romania.  She can tell you more about what is done with those items.  

5. You are a Mom. How many children do you have and how you balance work and family?

Jeff and I have been married for 21 years and have four children: Hannah, 16; Tanner and Tristan, 13; and Hope, 11.  They serve at the Mercy Mall regularly.  I could not do this without my family.  Because I homeschool and God has gifted me with organization, I am able to set our schedules to accommodate the responsibility of the Mercy Mall. I feel it is important for children to grow up serving others and being in contact with people of all socioeconomic levels.  

6.What do you know about Romania and its people?

I don't know much about the Romanian people, only what has been shared by Angela.  She loves the people of  Romania and has had a heart for that part of the world for many years.  I do know that it was once a communist society, but that has changed and the country is trying to still rebuild.  I know that the religion is mainly Orthodox which is very different from the Bible-believing Christianity that is predominant in the USA. I have only met a handful from that country and they have all been very friendly people.  We pray over each missionary box or bag we send… that the people that receive these items would not see me, the USA, Best Trans, or anyone else involved… that they would experience God's love and provision in a fresh way leading them into a genuine relationship with the only Savior, Jesus Christ.
   




Thursday, December 12, 2013

De la o scoala din Romania catre copiii romani din zona Washington DC

Ninge in Banat, ninge si in America. Coordonatele bucuriei sunt aceleasi cand ne gandim la inocenta copiilor, la fantasticul jocurilor in zapada si in mai ales de dinaintea sarbatoririi Nasterii Domnului Iisus
Stradaniile catorva inimosi au iscat trei centre in care copiii imigrantilor romani invata limba romana si cateva colinde tradtionale romanesti .

Este meritul catorva persoane inimoaseca Valentina Bulavitchi si al parintilor romani, al celor doua biserici, Sfanta Cruce si Sfantul Andrei
Doresc un Craciun fericit si La Multi Ani  din partea copiilor reuniti intr-un sat banatean sub acoperisul unei actiuni caritare si al unei neobosite invataoare Adela Radmanestean, sufletul lor.

Gasesc ca intre copiii mai napastuiti din tara si cei de aici nu e nicio diferenta cand e vorba de joc, voie buna si increderea  ca Mos Craciun  le va aduce multe daruri.
Am ales un poem de iarna pt toti copiii:


Iarna in parcul de la Ortisoara

Dimineata se desface

in lumina
- Ortisoara e o carapace
de cristaluri, plina.

Alearga mic si mare.
- copacii in cristal
isi ard in orisice suflare,
vesmantul pal.

Domnul semet, cu bucurie
cu ochiu taciune si o oala
in loc de palarie,
zambeste, domoala

ii e ziua, nu-i e frig.
candva aprig
Nu-i pasa si nu plange,

martie sa-l alunge
acum e vremea de joc
copilaria sta in loc.






Tuesday, December 10, 2013

Accente naziste difuzate pe un canal TV



Sejurul ultimelor doua decenii in Canada si in SUA m-a invatat sa respect fiinta umana indiferent de rasa, de religie, de categoria sociala.
Reminiscentele rasismului nu pot fi eradicate in intregime.
In timp ce comunitati din diaspora, institutii din tara se plang de o segregare a romanilor, de proasta reclama din Occident.
Imaginea negativa este amplificata de catre elementele criminale ale caror protagonisti, emigrantii romani sunt campioni.
Sigur ne lovim si de prejudecatile locale, de xenofobie.
De data aceasta imaginatia unor colindatori incantand niste versuri de cantec barbar repugna, trezeste revolta unei lumi evoluate, dar mai grav ca ne ingrozeste.
Asemenea rabufniri izolate, nesemnificative la prima vedere s-au transformat in genocid.
Ne situam in perioada solemna de dinaintea nasterii lui Iisus si iata ca expresia adoratiei crestine devine
subiect de versuri naziste.
La nici cateva zile de sarbatorirea zilei de 1 Decembrie si cu atat mai mult ca presupusii colindatori sunt transilvani ma fac sa ma simt rusinat in fata prietenilor mei evrei.
In numele acestei prietenii, in numele unui bun simt de cetatean dezbarat de orice intentie de segregrare imi cer iertare si ma alatur unui front de combatere, de condamnare a a unui atare act antisemit.
Ma intreb cum reactioneaza autoritatile atat in cazul reprimarii unei eleve purtand o bendita tricolora,
in cazul acestei pseudo-colinde de fapt ?
Orice manifestare discriminatorie nu trebuie tolerata, mai ales in Transilvania unde in locul unui nationalism exarcebat si de partea maghiara, ar trebui instaurat un climat de armonizare a unei vecinitati senine.
Trimiterea la lagarele de concentrare, la bestialitatea unei istorii de trista reputatie pentru natura umana nu face cinste zilelor de dinainte de Craciun.
Daca niste mitocani, redusi, cu porniri criminale sunt lasati in libera circulatie sa elucubreze nestigheriti
ma intreb cum de responsabilii emisunilor postului national de televiziune raspund in fata audientei.
Ma lovesc la fiece pas de vecinii, de clientii mei, de prietenii mei imigranti sositi din toata lumea. Oare trezirea la ura ar onora sarbatoarea cea mare a crestinitatii ?
M-am oprit sa scriu cateva versuri prietenilor mei evrei, si imi imaginez in prag de Hanukkah ori de Craciun sa le bat la usa cu un cantec, intr-o imbratisare frateasca. Sunt convins ca vom gasi un pahar de vin !


Colind pentru evrei

Nu va vorbesc graiul si acum la Ierusalem maslinii
deschid bratele
si nici nu cred ca e vreme de vorbit,
printre pietre arse de lacrimi, de sange
ne asezam
tu si eu,
eu si tu,

si intindem stergarul cel vechi purtat la nunti si
peste care sarutul era ceresc,
vinul isi despletea trupul de salbatica iedera inauntrul nostru,
aprindem o lumina,
si eu si tu,
tu si eu,
stim ca stelele sunt lumini inalte,
ca inimile maslinilor se deschid
si bem frateste,

departe de zidurile cetatii cu farisei,
cu prea multi centurioni.

Sa vorbim despre femeile trecute in visele noastre,
de un sat cu vecini si case fara garduri,
fara ziduri,


unde eu si tu,
tu si eu
ne zarim si ne facem semn ca e loc sub stele pentru inca un pahar de vin.













Sunday, December 8, 2013

A doua lumina de Advent



A trecut prima saptamana de dinaintea Sarbatorii Nasterii Domnului Iisus.
In urma cu cateva zile s-a stins din viata Nelson Mandela.
Mass media vorbeste despre eroul incarcerat aproape de trei decenii tocmai pentru lupta sa impotriva apatrheid-ului din Africa de Sud.
Tinuta sa nobila demna si mai ales evitarea violentei, a razbunarii il apropie de Gandhi.
Intr-o spirtualitate crestina am intelege ca acel"a fost odata" al unui serial cu secvente sangeroase dominate de ura de rasa pare doar o poveste imposibil de digerat in istoria contemporana.
Din nefericire pe perioada existentei noastre s-au comis crime la ordinul unor descreirati.
Am parcurs paginile de jurnal autobiografic : Long Walk to Freedom  si tare mi-as dori ca liderii de state, polticienii, preotimea sa-si ia cateva notite pe marginea cartii. Nu este un Il Principe machiavelic, e o lectura plecata din sutele de zile de privare, de mizerie petrecute in inchisoare.
Nelson Mandela se regaseste in imaginea mesajului catre pace, catre linistire, si nu catre adancirea conflictelor rasiale.
Cuvintele sale - axioma a unui conducator intr-o zona geografico-istorica macinata de antecedentele coloniale, de discriminare de catre forte externe ar suna cam asa:
" Un lider nu poate sa-si permita sa urasca !"
Nelson Mandela ne-a parasit intr-un mars al calmului, al zambetului si al grjii pentru salvarea unei tari, scoaterea ei din marasm economic.
Intalnim presedinti de state cu o ura afisata pe fetele lor ipocrite. Dispar la randul lor si ei, nu scapa de moarte.
Dispar insa in huidulelile si ura propriului popor.




Sunday, December 1, 2013

Intaia lumina de Advent

As fi vrut sa scriu despre asezarea joasa de dinapoia garii din Sibiu cu mult intuneric si strazi mizere.
Nu ne pasa de nimic.
Lumina aceea de decembrie si cantecele noastre insemnau mult mai mult decat toate ghirlandele si bradul din Rockenfeller Center.
Am aprins prima saptamana inainte careul Adventului, de coroana de brad
si ma rog sa fiu acasa.
De ani m-am cam saturat de drumuri.


Asa ca am dedicat un poem zilei de Advent :

 Balada ingerului de iarna

Un copil in Manhattan-ul nins,
impovarat sub ghirlande si visuri bradul
nu mai e verde si cetina se sterge,
                fard mincinos pe chipul serii.

Isi lipeste fruntea de geamul dintre jucarii si bulevard.
Trenul electric isi invarteste vagoanele,
se lasa mazga,
stelele sunt doar cele din staniol si fosfor lipite pe pereti,

intunericul soarbe ultimele raze,
si trenul intepeneste la margine de ocean,

Taxiurile zac mute,
cel ce adoarme sortit noptii eterne fi-va.
Copilul alearga de la o masina la alta
-          Nu adormiti, bate de zor in tabla inghetata,
nimeni nu-l aude.

Ingenuncheaza pe gheata – cioburi si canta catre ceruri,
mai sus de zgarie-nori,
ii sangereaza genunchii,
ii e frig,
vocea urca in valuri.

Deodata un inger
deserta din causul plapand
un rotocol de stele

in cantec,
in clestar,
in jur si peste oras,

intinde mana copilului
amandoi dantuiesc prin zapezi,

si aprind cerul, vitrina de la Macys,  podul

e intaia noapte de iarna

si lumina,

copilul de mana cu ingerul iernii
adoarme
cu fruntea lipita de geam,

ninge in oras.  


Saturday, November 30, 2013

Insemnari pe un iPhone. Ganduri de 1 Decembrie




Ipocrizia nationalista si cea politica se imbina cateodata intr-un amalgam cromatic indisolubil
Stilul patriotard si de afis demn de vodevilul unui Alecsandri se prelungeste pana in zilele noastre.
Daca in Romania sentimentul national este alimentat de o serbare, o parada, un discurs patetic si inalt, in diaspora lucrurile se complica si mai mult.
Asemenea uleiului la suprafata printre straini fiecare roman isi pune marca sa si se distinge atat in rau, cat si in bine de celelalte etnii.
Nu sunt partizanul unei ceremonii ipocrite, ocazionate de Ziua Nationala, ca apoi sa ne vedem fiecare dintre noi de obiceiurile, de rutina zilnica.
Ziua aceasta nu trebuie confundata cu ipocrizia enoriasului participant la serviciul religios de duminica, dupa care isi vede mai departe de pacatele din timpul saptamanii.
Ma refer la cei plecati de acasa si la cei ce reprezinta Romania.
Nu o reprezinta nici prin laudele de sine in fata celorlalti ca sunt buricul pamantului, dar nici printr-o defaimare continua a tarii de origine.
Vorbesc de miile de romani performanti in diferite domenii. Ei traiesc in anonimat Germania, in Australia. Sunt la fel de buni si poate mai buni decat multi altii.
Nu prin etalarea sarmalelor si a unui drapel am rezolvat o sarbatorire, nici prin invrajbire.
S-a incetatenit prea mult spiritul de a se pune in contradictie cu celalalt: in a nu ceda si a epata prin ceva si a folosi la nesfarsit pronumele eu.
In experienta de ani prin cateva tari am inteleg ca avem nevoie cu totii de o larghete a acceptarii opiniilor celuilalt, in a persevera in bine, in a respecta legea si in a ajuta aproapele tau.
Mie nu mi-e rusine ca sunt roman
Genul mitcoanului cu scobitoarea in coltul buzelor nu este emblema cunoscuta in familia-mi proprie si mai ales printre mai batranii de la tara, taranii desfiintati, ponegriti si in ultima instanta alungati din amintirile noastre.
Imi vine in minte exemplul taranului venit la oras, in straiele cele bune, in incercarea de a gasi o norma vorbirii frumoase, in buna cuviinta.
Nu ma identific absolut deloc cu mitocanii scuipand semintele pe strada, cu dregatorii parveniti, profitori si furand pe rupte din contractele cu statul.
Poate alegatorii romani sa-si dezvolte un spirit de analiza, mai sever, sa nu se mai lase inselati.
Un prieten mi a istorisit o intamplare din viata sa. Dupa fuga din Romania si-a gasit o iubita in Elvetia.
Si-a gasit de lucru, s-a dovedit a fi un bun muncitor, si viitor sot.
Isi petrecea timpul in lecturi, in studiu intensiv.
Saritor si amabil incepuse sa ajute vecinii la gradinarit, la tot felul de munci. Toata lumea il iubea. Purta discutii cu ei despre fel si fel. Cultura sa il ajuta sa urce in aprecierile elvetienilor.
La un pahar, intr-un schimb de vorbe, se pare ca iubita lui a gafat confundand Parisul cu Amsterdam-ul, ceva in genul acesta. El a corectat-o elegant.
Era vizibil pentru toti comesenii ca ea nu avusese dreptate. In plina adunare ea l-a repezit plina de furie :
-          Tu nu ar trebui sa uiti de unde ai plecat si sa te invetiti sa-ti tii gura!
Omul meu s-a ridicat de la masa, s-a indreptat spre casa si a aruncat la gunoi tot ce stransese de cand era cu elvetianca lui.
Si dus a fost in alta tara.
Ar fi putut sa locuiasca bine merci intr-o casa imensa, cu vedere la lac …
Nu insa in demnitate.









Thursday, November 28, 2013

Însemnări pe un iPhone. Reinventarea omeniei

Într-o repetiţie aproape enervantă pentru un anume tip de oameni îmbuibaţi pe banchetele unui faeton în  suburbiile sărace ale Romei reduc o imagine aproape glossa că nimic nu e etern.
Există şi o categorie de oameni ce nu colecţionează nimic. Nu se leagă de nimic din ceea ce ar părea imagine strălucitoare  pentru semeni. Nu-şi cumpără bijuterii, maşini de lux.
Nu oricine e chemat să devină un misionar, un servant al grijii pentru aproapele sau. Nu putem transformă societatea într-o cantină comunală şi un punct de încurajare pentru cei ce aşteaptă să li se înmoaie posmagii…
România cunoaşte traiectorii paradoxale şi multă tristeţe.
În cea de a treia săptămâna a lunii noiembrie românii au împrumutat cu mult entuziasm ideea de Black Friday.
Multi uită că această zi colată pe nebunia fugii după chilipir urmează după Ziua Recunoştinţei.
Câţi dintre noi preluăm nobleţea gestului simplu de a împărţi cateceva cu cei amărâţi ?
Nu în campanii electorale, nu în a epata şi în a ne glorifică pe noi înşine pentru că oferim ceva. Nu în pomeni impuse de biserica.
În urmă cu câteva zile firma Johnson Control din Jimbolia a oferit o zi de vis unui grup de copii dintr-o comună oarecare. Nişte investitori americani rupţi de scandalurile cu gazele de şist ori de Roşia Montană.
Pare un gest banal, trece neobservat şi binenţeles nu are audienţă binemeritată.
Nu mă refer la suma de bani alocată cadoului.
Bucuria copiilor, impactul regnului digital asupra multora ce nu au apă curentă în casă, nici sala de baie, toalete, să nu mai vorbim despre altele dimensioneazasi mai mult escapada lor.
Am primit o succintă scrisoare.
Aceasta îmi aminteşte de copilăria mea.  Nu pot uită uimirea la vederea unei camere de hotel cu telefon, cu faianţă din baie şi mochetă, prosoapele imense. Mulţi dintre noi ne ascundem obârşia şi uităm uşor.
Cuvintele mele s-ar lovi de descrieri inutile, de aceea reproduc rândurile scrisorii - rezumat simplu, însă nu mai puţin haşurat şi cu câteva fotografii:

“Tocmai am ajuns acasă...distracţia a fost cuvântul zilei....
Am văzut filmul Justin şi prietenii în 3D. Au avut plătit biletul şi mămicile.....copiii au soft impresionaţi de .WC-uri, s-au mirat cum de curge apă fără să atingi robinetul, s-au speriat că la WC apă se trăgea singură....noutăţi pentru ei...le-am promis că următoarea excursie se va face NUMAI LA WC-URILE din mall şi supermarcheturi.
Am urcat pe scările rulante, am făcut poze cu sponsorii lângă un brăduleţ mare, am mâncat de la KFC şi am primit jucării de la KFC.
Mămicile s-au speriat cel mai tare la filmul 3D.”
În aceeaşi repetiţie enervantă mă întorc în timp la bucuria bunicilor la culesul porumbului, la tăiatul porcului, la culesul viei.Nu erau mai bogaţi decât ceilalţi şi mă trimiteau să duc cateceva şi celor mai săraci decât noi.








Wednesday, November 20, 2013

Pasarea Maiastra




În ultimele ani internetul ne-a dăruit şansa exprimării într-o comunicare rapidă interumană.
Deunăzi am primit cu tristeţe vestea că unul dintre prietenii mei de o viaţă se află într-o stare precară de sănătate.
Ion Vincent Danu, pictor de mare talent trăieşte în provincia Quebec, Canada. Deşi după revoluţia din ’89 a sperat în schimbări positive, a ales calea exilului.
Timpurile actuale nu sunt întotdeauna prielnice artelor. Am spune că un război crâncen al existenţei reduc muzele la tăcere.
Adepţii  creaţiei adevărate, din păcate sunt forţaţi să trăiască într-o austeritate impusă de rigorile artei. Nu încerc să definesc în cuvinte mari condiţia artistului, însă într-o retrospectivă succintă majoritatea creatorilor adevăraţi au reuşit cu greu să subsziste din rezultatele muncii lor. Abia târziu operele lor şi-au redobândit valorea, după dispariţia artiştilor.
Ion Vincent Danu şi-a dedicat întreagă viaţă picturii, artei fotografice. În decembrie’89 s-a distins că fotoreporter imortalizând momente istorice, frescele stradale ale unor lupte sângeroase.
A crezut într-o restauratie în România că şi alţi artişti din acea vreme.
Un poet, confrate comun, m-a rugat să adresez comunităţilor de români, de artişti o invitaţie la un gest caritabil- o mâna întinsă pictorului Ion Vincent Danu..
Contribuţia fiecăruia nu ar fi o avere, ar însemna mult însă pentru prietenul nostru.
Tablourile sale necunoscute unora, pot fi parcurse într- o incursiune de câteva minute pe google search.
Surprind prin cromatica puternică, prin asocierea cu culorile din Van Gogh, unde ele vorbesc de la sine şi te captivează asemenea spaţiului solar mediteranean, unde galbenul e galben, albastrul e albastru, aş spune că redescoperirea culorii se face prin redarea lor din starea reală uzitând de copaci, flori în îmbinări de elemente fantastice, suprarealiste.
Pictura să ajunge la un nivel de expresie a miracolului, a magiei prin elemente preluate din credinţele populare, din folclor ( pasărea măiastră, broască ţestoasă să)
M-a impresionat simbolul “de pasăre măiastră’, de contingent al schimbării miraculoase, de înălţime a credinţei în aducere a bunatastarii, a împlinirii în viaţă noastră.
Un îndemn elementar mă determina să transmit acest apel la generozitatea fiecăruia dintre noi. În felul acesta devenim părtaşi la ajutorul acordat pictorului şi omului Ion Vincent Danu.
Oricând ne-am putea găsi şi noi în această situaţie nefericită.
Închei apelul cu un pasaj din scrisoarea primită de la pictorul Ion Vincent Danu :
“O să-mi facă bine, desigur, să-mi văd desenele şi picturile răspândite. indeamnati prietenii "bogaţi" (chiar şi pe ai noştri, comuni, că mie mi-e ruşine) să cumpere reproducerile care le plac de la Ion Vincent Danu pe Fine art America (a prinţ is only 17 $ + shipping and handling)sau RedBubble. Chiar şi sume aşa mici pot ajută. Şi intră direct prin paypal.”



















Thursday, November 7, 2013

Arta de dincolo de gara. E ziua lui Lucky, o saptamana inainte una dupa

Nu mi pot imagina Sibiul fara cateva persoane dragi.
Era o vreme cand eram student. Amicul, vecinul de cartier si mult iubitul camarad imi platea o bere la Imparatul Romanilor.
Nu zic mai mult decat bucuria studentului cinstit si onorat in saracia lui, in nesabuinta lui.
La Multi Ani de ziua de nastere, dar si de cea de nume !

http://acum.tv/articol/8715/

Despre sfinti si oameni

A prelua numele unui model. al unui erou nu este doar un simplu joc carnavalesc. Sfantul Mihail -care in ebraica s-ar traduce prin "a fi ca Dumnezeu" nu cred ca ar trebui nominalizat ca un fel de razvratit.
Privesc multe dintre imaginile din icoane cu cei doi arhangheli Mihai si Gabriel si imi atrage atentia spada si tinuta victorioasa a cavalerului luptator.
Doctrina ortodoxa a estompat imaginea spadei in smerenie, si in plecarea capului pentru a nu a fi taiat.
Nu cred ca e erezie in a incerca sa fii ca Dumnezeu.
Holderlin scria: "o data am trait ca zeii si e de ajuns".
Sarbatoresc legenda si viata celor doi arhangheli in speranta ca un popor cu calitati, cu resurse intr-o buna zi va alege calea iluminarii supreme si a luptei directe intru depasire a conditiei de permamenti smeriti.
La Multi Ani tuturor celor ce poarta numele de Mihai si Gabriel, si mai ales Regelui Mihai !



Sunday, November 3, 2013

A Police Officer is not a People s Enemy



For mostly of immigrants born in totalitarian countries the legal enforcement institution means reprimand action, terror and a tool in the government hands.
I met Captain Stacey Kincaid and since beginning I realized her approach to any ethnic groups. She liked to know about Romania and how is the situation now, after the communism failure.
She accepted to be our special guest and took the time to be with us. Stacey Kincaid is endorsed as candidate for the November elections, as the first female sheriff of the Fairfax County in 271 years. She received the highest agency’s honor, the Distinguished Service Award.


  1. Captain Stacey Kincaid, please tell us what determine you to run in this campaign?
                          
I am running for Sheriff because I care about the organization and its people, sworn, civilian and volunteer.  I also care deeply about the community and am committed to maintaining positive relationships and opportunities for collaboration while developing new ones/initiatives.  For example, programs such as Shop with the Sheriff, Project Life Saver, Homeless Shelter initiatives and Peer Support have all been well received and have been extremely beneficial to the community.


  1. I understand the job as Sheriff is not an easy one, what it makes you to accept it?

I have served in the Sheriff’s Office for over 26 years. While we have an outstanding Office, there is more that the Sheriff’s Office can do. Being Sheriff will enable me to make changes that will make the promotion process of the Office fairer and more transparent, establish more outreach to build trust between the various minority communities and the Sheriff’s Office and review the contracts, processes and procedures to make sure that the taxpayers money is being well-spent.


  1. Tell us please about your activity as police officer.

In Fairfax, the Sheriff’s Office is different from the Police Department. Sheriff’s deputies do not perform what most people view as police functions. For example, we do not investigate crimes or issue tickets. Our three core functions are running the Adult Detention Center (the jail), providing security for the courthouse and service civil law process, such as foreclosure notices. During my 26 years with the Sheriff’s Office, I have served in all four divisions in both operational and administrative positions.

  1. Since I know you I see you value in high terms the close relationship with the citizens. How do you explain it?

It is critical that law enforcement officers establish a relationship of trust with the residents prior to any issue or controversy arising. As we learned after September 11, long term relationship between residents and law enforcement prevents misunderstanding and increases the safety of the community. It is also important that we begin to build these relationships when residents are young so that they have continuing positive interactions with law enforcement. That is one reason why I am an advocate of the programs that reach out to and benefit children, such as the Shop with the Sheriff program that aids homeless children prepare for school.

  1. Your duty as police officer could interfere with the politics? I know the word diversity becomes a key into your professional activity trying to promote the justice for everyone.


In Virginia, all sheriffs are elected officers as is required by the Virginia Constitution. However, little of what the Sheriff actually does – running the jail, protecting the courthouse and serving civil process – has any political component to it. As Sheriff Deputies interact with the public, it is important that they understand and respect various cultures. Diversity, with its corollary fairness and opportunity for all, within the Sheriff’s Office will make the Office stronger.




Thank you very much and I wish you to be the winner of this coming campaign.


Thursday, October 31, 2013

Seara de Halloween

Dezbaterile pe tema originii acestei sarbatori nu umbresc pe de departe gandurile copiilor mascati si plecati din poarta in poarta in seara de Halloween.
Ultima zi din octombrie si cu toate trimiterile catre moarte, catre recuzita tinutului lui Hades nu inspaimanta pe nimeni.
Copiii si adultii se intrec in costume felurite.
Totul se reduce la o dorinta de intruchipare intr-un personaj iubit, de a fi macar pentru o noapte altcineva.
Voia buna, iesirea din banal ne spun ca toamna nu se contureaza intr-un final sumbru in ciuda frunzelor cazatoare, ci ca o victorie a recoltei.
Copiii sunt recompensati cu dulciuri, bomboane.

Parada mastilor in seara de Halloween aprinde stagiunea lungilor zile de iarna, si ca sa nu ni se para plictisitoare reinventam fantasticul.


Friday, October 25, 2013

Un altfel de sarbatoare a Sfantului Dumitru. Carte trimisa si tatalui meu

De ani de zile ma opresc cu sfiala in ziua de 26 octombrie.
Aceasta pentru ca este ziua tatalui meu, pentru ca se incheie pastorala de vara.
Oile se inclina cuminti in saivane, pastorii isi reiau binemeritata vacanta si se bucura la gura sobei de serile alaturi de cei dragi.
Sfantul Dumitru ar insemna nu numai o trimitere religioasa. Este un sfarsit al verii contopite cu toamna si al semnului ca iarna bate la usa.
Cu globalizarea si cu toate cadourile digitale uitam ca Romania s-a conturat pe satele si vaile minunat ondulate si apasate de dor.
Multi m-ar acuza de pasunism, de sentimentalism ieftin.
Cred in schimbarea satului si sincronizarea acestuia cu binefacerile urbane: canalizare, retele de electrificare, sosele asfaltate, WI FI si de ce nu aer conditionat si atatea altele.
In aceasta zi ma opresc sa cintsesc eforturile unei invatatoare din Banat ce isi sacrifica timpul sienergia in a pastori cu succes o fundatie modesta dedicata copiilor si unui numar de peste 50 de familii din comuna Ortisoara. Adela Radmanestean se straduieste de ani buni sa vina in ajutorul acestora nu numai prin cuvinte, ci prin exemple concrete.
In primul rand as mentiona infiintarea unei asociatii social-educative Casuta de Vis.
Manifestul unei organizatii pronite din dragoste pentru cei apropiati nu se intalneste cu niciun interes politic. Adela nu o face pentru publicitate, pentru o vanitate de picturial ieftin.
Tenacitatea, entuziasmul ei au depasit hotarul comunei si au gasit intelegere, parteneriat cu Lilly Doggendorf-Pierce ( originara din Ortisoara, stabilita in SUA) si cu Lions Club din Timisoara, Asociatia APECA Timisoara si alti donatori din SUA.
Printre actiunile educative cu copiii din aceasta comuna se disting intalnirile cu reprezentantii unor adaposturi de caini ce incearca sa insufle micutilor dragostea fata de animale, sedintele de informare legate de mentinerea sanatatii prin folosirea periutei de dinti. Recent gratie contributiei Clubului Lions au avut loc controale oftalmologice de specialitate acordate copiilor si totodata distribuirea gratuita de ochelari de vedere.
Ziua de Sfantul Dumitru va fi un prilej pentru cei mici sa participe la plantattul catorva arbori. Nimic mai frumos ca intr –o zi de toamna sa asiguri o reintregire a naturii prin a planta pomi.
Sunt convins ca dintre elevii de scoala primara, de astazi, vor reveni peste ani si se vor bucura de visul intruchipat in copacii deschisi catre cer, ca semn al permanentei, al unei recompense oferite lumii.
Iata programul activitatii Asociatei Casuta de Vis transcris ad literam :

 Programul zilei (orele sunt aproximate pentru ca nu stim exact cat vor dura actiunile de plantare si atelierele de creatie)

9.00 - sosire invitati;
9.15 - 12.30 -plantarea a 20 de pomi fructiferi in curtea casutei (donatie LIONS);
                  - ateliere de creatie hand-made (cu voluntari APECA TM);
                  - concursuri de pictura pe tricouri si desene pe asfalt
13.00 - mancare la cazan, tort, prajitura;
14.00 - parada costumelor si mastilor;
14,30 - 17.00 discoteca monstrilor;
Activitatile se vor finaliza cu un foc de tabara si concursul bostanilor!!!!!

PS: Leii vor avea o surpriza...Gabriela vrea sa le faca un tort in forma de leu!!!!!!!


Desi ma aflu departe de tatal meu si de comuna minunata din Banat consider ca noua mea apartenenta la aceasta asociatie imi confera certitudinea ca viata e mereu mai insorita cand reusesti sa ajuti, sa sadesti un pom.






A doua lumina de Advent

Inainte de sarbatorile supreme ale Nasterii Domnului am celebrat Ziua Sfantului Nicolae si Craciunului la serviciu. Intr-un centru de studi...