Friday, July 20, 2012

Mein Vater war ein wandersmann. Amintirea satului

Pentru o civilizatie digitala ideea de sat ne apare ca un surogat ieftin, niste lemne adunate intr-un muzeu, un taram repudiat. Unul dintre bunici se numea Ilie. Nu trimiterile religioase ale numelui reprezinta sarbatorirea onomastica. Imi amintesc doar de o zi minunata de iulie cu primele piersici, mere si pere varatece,si paine calda abia scoasa din cuptor. Probabil pare de neinteles cum oamenii de la sate au trait fara curent electric, fara apa curenta si fara toaleta in casa. Dormeam pe prispa sub cerulliber, in franceza se spune a la belle etoile. Bunica ne acoperea cu velinta, altii ii spun cerga. In dimineata zilei de Sf Ilie bunicul ne lua la targ, la Mosi cu caruselul (scranciob) din lemn. Erau calusei ce pentru noi, copiii saraci insemnau roibi inaripati. Ne alegeam cu cateva jucarii diforme: hopa mitica, moristi etc. Gratarele sfaraiau, ingreunau cu mirosul de pastrama, de mici. Ne intorceam catre casa cu sticlele de sifon, din care mai sorbeam sub mustrarile bunicului: - Mai lasati sifon si pentru vin, ca altfel nu mai scapam acasa. Era vorba de mama mare, trebuia sa ne gandim si la ea. Bunica era la biserica, noi haimana. Odata ajunsi acasa scoteam mesele in curte, strachinele de lut, stergarele, vesela cositorita, paharele care nu erau niciodata la fel. Meniul era simplu. Supa de varza, pui, carne din garnita - un fel de confit de carne de porc tinuta in untura, salata stropita cu mult usturoi verde. Deserturile deveneau fructele, nucile. Conditiile unei case fara gaz metan, bunicii nu aveau butelie de aragaz nu le permiteau mereu sa prepare prajiturile de casa. Bunica nu avea timp pentru acestea. Orataniile, gradina,via si altele nu ii mai lasau timp si pentru dulciuri. In plus avea copii la oras, si acestia la randul lor le aduceau ei. Bunicul intreba oaspetii, si pe noi copiii mai ales, daca vrem sa bem vin. Stiam cu totii cui ii era sete. Nu aveam radio. Bunicul canta la vioara. Il ascultam cu totii in tacere. Ii placea viata si drumul. Ultima oara cand l-am vazut cantand era in iulie, de Sfantul Ilie la sfintirea fantanii. Ii tremurau mainile pe vioara, vocea ii tremura, si ochii ii erau tristi. Canta ceva despre viata, despre durata nepermis de scurta a verii. Aveau fantana in fata casei, in curte si pe noi, nepotii ne bucura ca nu mai mergem la izvor, cu ulcioare, cu bidoane... Mi-as fi dorit sa mai traiasca si sa apuc sa-l cinstesc. Sa fie alaturi de vara Adriana, Doina, Liliana, Dan, Didi si sa cantam cu totii vara, bucuria vietii ce trece din bunici incoace precum lumina din stea in stea peste prispa saracacioasa, pazita de cainele cuminte al casei asteptandu-ne la poarta.

Se cauta un vaccin pentru Institutul Cantacuzino

Impasul unui centru de cercetare vine sa certifice dezastrul in lant al Romaniei. Un management rau voitor ori incapabil, presiunile imobiliare, neimplicarea Ministerului Sanatatii, si cine stie ce alte interese obscure - toate acestea ne conving ca nu mai exista un antidot menit sa salveze decesul unui institut candva productiv de muscatura unei vipere veninoase al carei nume poate fi ignoranta sau o inadaptare la standardele europene. Nu eliminarea institutului ar fi fost o solutie, ci modernizarea laboratoarelor.

Tuesday, July 17, 2012

Plaje in Mamaia

Oare cu ce sunt mai deosebite plajele din Mamaia ? De ceva timp ma duc la ocean intr un loc comun si realizez ca plaja e curata, locul pt gratar disponibil, gratuit. Berea si cafeaua nu costa mai mult decat in afara plajei. Toalete publice, curatenie, nu se fura slapii de pe plaja. A cui e vina ca romanii prefera plajele tarii vecine, Bulgaria ? Am fost si eu in Bulgaria si nu m au costat sezlongurile. Va ofer cateva imagini surprinse intr-un loc la ocean, in sudul statului Maryland, SUA.

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...