Monday, June 25, 2012


Dintre sute de catarge. Ruxandra Anton

Am placerea de a relua o subrubrica mai veche menita sa directioneze lecturii creatii literare reusite, promitatoare,  si nu numai atat, sa demonstreze ca poezia nu se stinge, ca inca suprevietuieste intr-o lume acaparata de iregularitatile sociale-politice, si abrutizata.
Intentia mea e sa oferim adapost tuturor iubitorilor de literatura, creatorilor de talent sis a contribuim la punerea in circulatie a cuvantului scris (in  www.Acum.tv ). Din proprie experienta stiu cat de greu e nu sa publici o carte, ci sa o pui intr-o vitrina spre vanzare. Librariile, si asa putine sunt monopolizate de interese obscure. Am incercat in zadar sa gasesc o librarie pentru prima mea carte. E mult mai usor sa vinzi plante etnobotanice, tigari de contrabanda, manele, marfa contrafacuta, insa mai putin o carte.
Astazi  am ales un grupaj din poeme semnate de catre Ruxandra Anton. Versurile sale se diferentiaza prin coerenta lirica, o curgere a ritmului, o simplitate a rostirii si reincarneaza cotidianul, evenimentele de zi cu zi intr-un imaginar gen Prevert.
Ruxandra Anton nu incearca sa incifreze poezia, o deschide cu seninatate de copil, ne pofteste cu o ceremonie dezarmanta intr-o croaziera de argonauti in cautarea unei comori.
Romantismul, cumintenia stilului se deruleaza intr-un nivel paradigmatic al portului. Poeta se afla sub mirajul asteptarii la tarm, al sosirilor si plecarilor pe mare.
Ii uram un bun venit in paginile publicatiei Acum cu speranta sa devina un colaborator de valoare.
Ruxandra Anton
(din Cartea lumilor dispărute – Editura Tracus arte, 2011 - secţiunea visele mele povestite de lana)


O VREME NU VOI MAI SCRIE

o vreme nu voi mai scrie
decît dacă-mi vor sîngera mîinile
voi sta pe malul celălalt
unde oamenii se îneacă în frunzele toamnei
voi călca peste hîrtiile îngălbenite
care nu vor să mărturisească nimic
voi fi un om cenuşiu
ca un copac plin de cuiburi părăsite
cînd voi obosi de atîtea singurătăţi
voi merge în căsuţa de la malul mării
unde lana visează tot ce voi scrie.

VISELE FURĂ DIN REALITATE

lana se trezeşte dimineaţa devreme
să scoată soarele din mare
merge in vîrful picioarelor
pe lîngă patul meu
fiindcă spune ea visele fură din realitate
şi se fac nevăzute
ea ştie tot ce am visat
după felul in care mă uit în depărtare
cel mai departe e atunci cînd mă uit în oglindă
pentru că oglinda şterge totul
şi din acel nimic
lana face o călătorie la capătul lumii
ea este singura care-mi poate povesti visele
fără să mă umple de groază
ea face din orice poveste o sărbătoare
şi trupul meu se înalţă sus tot mai sus
înainte de a mă trezi.



COVRIGI ÎNTINŞI PE SFOARĂ

Azi i-am cumpărat lanei covrigi
vînzătoarea i-a ales pe cei mai fierbinţi
şi i-a legat cu o sfoară din cînepă
lanei îi plac lucrurile rotunde
dar sînt atît de puţine lucruri rotunde
în oraşul acesta
lana spune că atunci cînd adorm
camera se umflă ca un balon
şi zboară cu mine deasupra oraşului
pînă acasă mă simt urmărită de atîtea priviri
care zvîcnesc ca un arc şi mă izbesc cu neruşinare
cred că arăt destul de ciudat
cu sfoara asta în mînă -
accesoriu dadaist la hainele mele elegante
aşa că e o victorie uneori
să treci nevătămat prin mulţime
lana mănîncă covrigii cu înghiţituri mici
se teme să nu-mi înghită mîinile
şi ochii aceia răi
întinşi pe sfoara aerului
apoi îşi coase gura cu sfoara din cînepă
să nu-i iasă căldura din trup
măcar pînă la noapte
cînd marea ne va ajunge deasupra capetelor.




ÎN IARMAROC

lana mă duce la circ
să vedem femeia cu gîtul foarte lung
înainte de a o vedea ne închipuim gîtul ei ca pe o reptilă uriaşă
cînd ieşim nu ne amintim deloc de culoarea ochilor ei
nici de gît
doar de părul ei lung şi albastru
care ne unduieşte pe umeri
lana vrea vată de zahăr pe băţ
vrea să se dea în bărci şi în lanţuri
(lanţurile sînt nişte scaune legate cu lanţuri
de un stîlp care se învîrteşte)
tata îşi ia bicicleta de coarne
şi ne trimite acasă
lana are ochii lipiţi de vata de zahăr
a unui băieţel
tata nu se mai vede
drumul e lipicios şi ne intră în oase.

INSECTARUL CU FLUTURI

lana îmi povesteşte despre bărbaţi
ca despre un insectar cu fluturi
ea spune că atunci cînd iubeşti
lumea îţi stă la picioare
e ca atunci cînd calci pe apă
şi apa te ţine
lana spune că între mine şi cel iubit
va fi mereu un zid
şi că niciodată zidul nu cade
dar că pe el încep să crească
trupul meu şi-al iubitului
pînă devine un zid de carne
şi atunci zidul intră puţin în pămînt
şi este imposibil să-l muţi din loc
lana nu a călcat niciodată apa
deşi şi-a pus aripi de fluturi la picioare
bărbaţii pe care i-a cunoscut ea
erau atît de uşori
încît trecea prin ei.
                                

Ruxandra Anton s-a născut în satul Fruntişeni (Vaslui). Este absolventă a Facultăţii de Management  Financiar Contabil din Bucuresti şi a Colegiului Universitar de Artă Studium din Galaţi, fiind licenţiată în design publicitar. A debutat în revista Incandescenţe (Galaţi), în 1975. De atunci, publică poezie, cronici de teatru, cronici de carte şi interviuri la: Liternet, Teatrul azi, Drama, Timpul, Cronica, Ateneu, Vitralii, Cultura, Antares, Contemporanul, Porto Franco, Hyperion, Luceafărul, Axis Libri, Bucovina Literară, Dunărea de Jos, ş.a. Este membru fondator al cenaclului literar Noduri & Semne (1983).
A debutat editorial în 2004, cu volumul de poezie Izvorul zidit (Editura Cronica, Iaşi). Cartea a fost bine primită de critică, despre ea scriind Liviu Antonesei, Amalia Voicu, Horia Gârbea, Valeria Manta Tăicuţu, Viorel Ştefănescu,  A. G. Secară, Emilian Marcu, Ioan Toderiţă. În 2011, poeta publică la Editura Tracus Arte – Bucureşti, al doilea volum de versuri, Cartea lumilor dispărute, despre care Liviu Antonesei scria în revista Timpul: „Ruxandra Anton a publicat una dintre cele mai puternice cărţi de poezie din anul care se apropie de sfîrşit”.
Cartea lumilor dispărute a primit premiul pentru cel mai bun volum de poezie la Festivalul Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares” (2011) şi premiul pentru cartea de poezie a anului 2011, acordat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”  (2012).

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...