Un poem cu iarna si despre iarna

Recent am primit de la Laura cateva imagini de sezon din cetatea lui Bucur si ma grabesc sa la asociez unui poem:

Heliogabal

Primavara intirzie si pentru tine,
era iarna si ev mediu- tu umblind din piata
in piata
citeai lamentele ponosite,
ea-ti scrisese printre petale:
“Va sosi primavara.”

Te intreceai si tu cu truverii de sub ferestre,
ninsoarea repetindu-si povara. Suride,
strazile coboara in vis,
tramvaiul sau norii,
vara sau iarna – e la fel de cald.
Copacii,
sirmele de telegraf,
acoperisurile sint necunoscuti la carnaval,
scoaterea mastilor e oprita.

Timpul si iarna,
sint doar o masca.

Sticla-si intinde cupola,
gutuia mizga de aur
si in poem nici nu respiri de teama
ca nu cumva aburii sa incetoseze
geamul
prin care transpar.

O priveai fara ca ea sa observe,
alungi neaua de pe umerii ei
si-i spui cu stinjeneala
- sufletul ramine
cristalul indoliat
si ea lumina sau fiinta tradind
locuinta in ani,
ea era printesa
si te orbise cu steluta de gheata.

Se intimpla nu numai in poeme – ninge,
cuvintele ingropate de vifornite se dezgolesc
in martie
Jos pe fluviu,
le surprinzi devreme,
infloreste magnolia,
o insotesti,
ea desigur nu mai crede in cuvinte.

Anotimpurile- asceti mai cred in revenirea la ceruri,
isi schimba arborii, cintul;
tu o astepti inca,
totusi cineva presara petalele
in incinta amintirii.


Va continua sa ninga.